Când suntem într-o situație de criză, toate planurile sunt în aer. Chiar la debut e foarte posibil să nu întelegem prea bine ce e nevoie să facem, să nu avem resursele potrivite și să fim mai presați de timp ca oricând. În astfel de contexte, focusul principal este asupra.. crizei!
Unii ar spune că e imposibil să te pregătești pentru imprevizibil, însă există totuși câteva elemente pe care toate situațiile de criză le au în comun, iar unul dintre ele este modul în care sunt afectați toți cei care vor să ajute.
Starea psihologică de bine a voluntarilor implicați în situații de urgență sau criză este una extrem de importantă. Conceptele cu care operăm sunt:
- Reziliența - abilitatea unei persoane de a gestiona perioadele de adversitate
- Riscul - ne referim la riscurile care apar în activitatea pe care voluntarii o realizează
- Responsabilitatea - discutăm de responsabilitatea pentru wellbeing-ul voluntarilor, la diferite niveluri
1. Reziliența este abilitatea unei persoane de a gestiona provocări și dificultăți și de a restabili și menține un nou echilibru, atunci când cel precedent este zguduit sau chiar distrus. Este deseori descrisă ca fiind abilitatea de “a absorbi șocuri și a îți reveni”.
Felul în care fiecare persoană răspunde la stres - dacă dezvoltă probleme psihologice sau demonstrează reziliență - este influențat de numeroși factori, inclusiv natura și severitatea crizei, personalitatea și trecutul personal, precum și sistemele de sprijin disponibile.
Voluntarii care sunt afectați în mod personal, direct de criza în cadrul căreia ei își oferă ajutorul ar putea resimți o vulnerabilitate sporită la stres. Dar ei, la fel ca toți voluntarii, pot să se bucure de efectele instruirii și sprijinului din partea colegilor și ai organizației lor.
Factorii de interacțiune sociali, psihologici și biologici care mențin oamenii rezilienți se numesc factori de protecție. Aceștia reduc probabilitatea de apariție a unor efecte psihologice severe în fața greutăților și suferinței. Faptul că aparții unei familii iubitoare sau unei comunități, menținerea tradițiilor și elementelor culturale, dar și credința puternică sau o ideologie politică în care credem cu tărie - toate acestea sunt exemple de factori de protecție. Pentru voluntarii care activează în situații de urgență, alți factori de protecție pot include motivația de a-i ajuta pe alții, un sistem de sprijin social bine pus la punct, posibilitatea de lăsa deoparte munca și de a se odihni, dar și a bilitatea de a oferi sprijin și de a primi sprijin din partea membrilor echipei.
2. Riscul. Alegând să sprijine persoane afectate de situații dificile, voluntarii pot fi expuși la distrugeri, moarte, povești despre pierderi și îndurerare ale supraviețuitorilor și uneori chiar și nesiguranță în mediul de criză. Mai mult, uneori publicul sau instituțiile manifestă așteptări ca voluntarii să fie eroi altruiști, neobosiți, supra-oameni chiar și în cele mai copleșitoare tragedii. Cerințele unei astfel de situații pot să depășească acut capacitatea voluntarilor de a ajuta și aceștia pot ajunge să simtă că nu au făcut destul.
Cu toate acestea, nu expunerea la traumă sau circumstanțe extreme este cea care generează cel mai adesea stres pentru voluntari. Cei care acționează cu rol de sprijin/întrajutorare găsesc deseori semnificație în munca lor și prin aceasta reușesc să gestioneze situațiile la care sunt expuși, În schimb, voluntarii și angajații au de-a face cu un stres mai frecvent ce provine din condițiile de muncă sau din probleme organizaționale. Haideți să analizăm ceva mai detaliat principalele riscuri pentru starea psihologică de bine a voluntarilor:
- Expunerea la evenimente și povești traumatice
Expunerea la anumite evenimente odioase - precum scene evidente de distrugere, rănirea sau moartea copiilor - sunt cu adevărat dificile pentru orice om care intervine (responder). Voluntarii pot să simtă vină pentru moartea unei persoane care le este în grijă și trebuie să își gestioneze propriile temeri despre moarte și suferință, în timp ce îi asistă pe altii. Unii voluntari pot să acționeze chiar în proximitatea unui eveniment de criză - în prima linie de sprijin pentru persoanele puternic sau recent afectate.
Când sunt martori ai unor evenimente traumatice sau când aud istorisiri despre traume și pierderea surpaviețuitorilor - voluntarii pot să fie puternic îndurerați. Mai mult, pentru că voluntarii provin de multe ori din comunitățile afectate, este posibil ca acea criză să îi fi afectat pe ei și familiile lor în mod direct. E posibil ca ei să fi pierdut rude și ca proprietățile lor să fi fost distruse. Se poate întâmpla ca voluntarii sp aibă aceleași nevoi de asistență ca și beneficiarii pe care îi ajută.
- Așteptări nerealiste
De multe ori voluntarii sunt insuficient pregătiți pentru propriile lor reacții emoționale la impactul experiențelor prin care trec atunci când oferă sprijin altora. În compasiunea lor pentru cei în suferință, voluntarii pot să pretindă de la ei înșiși negarea propriilor nevoi și să muncească neobosit. Își împing în fundal propria situații și problemele conexe. De exemplu, ei pot simți că e nepotrivit să meargă acasă pentru a se odihni, în timp ce alții și-au pierdut casele, sau că nu ar trebui să se bucure de întâlnirea cu familiile lor, atunci când supraviețuitorii i-au pierdut pe cei iubiți. Desigur, aceste așteptări sunt nerealiste și conduc cu ușurință la niveluri ridicate de stres. Propriile nevoi și reacții ale voluntarilor trebuie abordate de organizație.
- Aspirații eroice
Mai mult, unii voluntari sunt motivați de ideea că ei pot “schimba lumea”. Când nu reușesc să întâmpine nevoile copleșitoare ale beneficiarilor dintr-o criză, se pot simți inadecvați. Unii beneficiari pot de asemenea să aibă așteptări nerealiste cu privire la ce pot face voluntarii pentru ei. Voluntarii pot fi nepregătiți să gestioneze frustrarea sau furia beneficiarilor care simt că nevoilor lor nu sunt abordate.
- Condiții de lucru
Condițiile dure de lucru legate de natura urgenței pot cauza stres cronic pentru voluntarii din situații de criză. Ei pot să îndeplinească sarcini dificile din punct de vedere fizic, epuizante sau uneori chiar periculoase. Sau este posibil să se aștepte de la ei (sau chiar ei să aibă astfel de așteptări de la ei înșiși) de a lucra multe ore în circumstanțe dificile. Voluntarii se pot trezi că activează într-o criză prelungită și ei devin tot mai detașați de propria familie sau viață casnică. Dacă devin parte dintr-o astfel de criză colectivă - cum este un război sau un dezastru natural - sau dacă se confruntă cu dileme etice sau morale - stresul lor crește. Pot simți că nu sunt adecvați să îndeplinească ei sarcina sau se pot simți copleșiți de nevoile oamenilor pe care încearcă să îi ajute.
- Probleme organizaționale
Acestea au un impact puternic asupra stresului și stării de bine a voluntarilor și angajaților. Stresul poate fi provocat de următoarele tipuri de probleme organizaționale:
- O filă a voluntarului inexistentă sau neclară - sau un rol neclar în cadrul echipei
- Lipsa de informații legate de criză / pregătirea sau informarea slabă cu privire la sarcini
- Lipsa de limite între muncă și odihnă
- Supervizare inconsecventă sau neadecvată
- O atmosferă la locul de activitate în care starea de bine a voluntarilor nu este valorizată și eforturile lor nu sunt recunoscute și apreciate
Când stresul condițiilor de lucru și al problemelor organizationale nu este adresat, starea de bine a voluntarilor și calitatea muncii lor pot fi afectate.
- Burnout
Stresul cronic legat de activitatea voluntarilor și generat de toți acești factori îi pune pe voluntari într-un risc sporit de burnout. Acesta este o stare emoțională datorată stresului pe termen lung, caracterizată de epuizare emoțională cronică, energie vlăguită/epuizată, entuziasm și motivație de a munci afectate, eficiență de muncă diminuată, un simț redus de împlinire personală, pesimism și cinism.
De exemplu, un studiu al stării de bine a voluntarilor care au oferit asistență după Ciclonul Nargis din Myanmar în 2008 a relevat că aproape 1 din 10 voluntari a suferit de burnout sau depresie extremă. Unul din motive a fost lipsa de apreciere.
Burnout-ul presupune faptul că factorii de stres au preluat controlul și acea persoană este atât de epuizată încât nu se mai poate distanța de situația în care se află. Poate să uite de propriile sale nevoi de odihnă și recreere și apoi să își dea seama că nu mai au energie disponibilă și astfel nimic de oferit ca sprijin pentru alții. De multe ori, persoana afectată este ultima care își dă seama ce se întâmplă. Din acest motiv este important ca întreaga echipă să înțeleagă cauzele stresului și burnout-ului și să poată recunoaște simptomele acestora cât mai curând. - Mai multe detalii despre cum gestionăm burnout-ul voluntarilor și așa-numita oboseală a compasiunii, descoperiți acest articol al doamnei psihoterapeut Elena Cazacu.
3. Reposnsabilitatea. Cadrul în care activează voluntarii în situații de urgență poate fi unul de sprijin și protecție pentru voluntari, atunci când toți cei din sistem înțeleg riscurile acțiunii și sprijină în mod activ reziliența și starea de bine. Astfel, starea de bine a voluntarilor este responsabilitatea tuturor - a managerilor, a angajaților și a voluntarilor înșiși.
O modalitate de a crește reziliența voluntarilor și a echipei de răspuns este de a ne asigura că fiecare înțelege ce anume pot întâmpina în cadrul situațiilor de urgență și cum le poate afecta starea de bine psihologică. Pentru a evita burnout-ul toți cei implicați în acțiune trebuie să fie conștienți de limitările personale și practice și să le respecte, devenind responsabili de a se trata unii pe alții cu respect. Fiecare joacă un rol în a menține echipa și pe ei înșiși sănătoși și funcționali, împreună.
Organizațiile gazdă ale voluntarilor trebuie să sprijine starea de bine a voluntarilor înainte, în timpul și după răspunsul de urgență.
- Înainte de răspunsul de urgență, intervenția de bază presupune informații clare, solide legate de sarcinile de realizat, despre stres și modalități de a gestiona reacțiile emoționale la situații dificile. Astfel de informații îi vor ajuta pe voluntari să își detecteze propriile reacții și le oferă opțiuni de auto-îngrijire și sprijin reciproc.
- În timpul răspunsului de urgență - e important să ne amintim că nevoile voluntarilor și ale angajaților sunt de multe ori similare cu nevoile celor pe care îi sprijina - un mediu de spriin și atenție poate minimiza stresul
- După ce acțiunea de răspuns s-a încheiat, voluntarii au nevoie de apreciere a muncii lor și de semne de la alții că ei și munca lor au fost valorizate. Reflecția împreună cu un supervizor/coordonator sau cu colegii, după acțiune, poate să îi ajute pe voluntari să își înțeleagă experiențele și sp se împace cu ele. În plus, poate dura o vreme ca voluntarii și angajații să proceseze ceea ce au văzut, auzit sau simțit în timpul crizei - dar și ceea ce au putut și ce nu au putut să facă pentru alții. Astfel, este util să revenim la voluntari după o perioadă și să evaluăm nevoia lor de sprijin post-criză.
Toate măsurile de sprijin - înainte, în timpul și după situația de criză - nu doar sprijină starea de bine și recuperarea voluntarilor ca membri ai comunității, dar ajută de asemenea și la menținea voluntarilor motivați și implicați.
Traduceri și adaptări din publicația - Caring for Volunteers - A Psychosocial Support Toolkit, dezvoltat de Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie.
