Testimoniale voluntari FSS Bethany

„Voluntariatul pentru mine este calea către dezvoltare atât profesională, cât și personală. Am făcut cunoștință cu voluntariatul în anul 2016, în primul an de liceu. Voluntariatul nu mi-a adus doar experiență pe parcurs, ci și prieteni foarte buni, cu care împart aceleași principii, interese și dorințe.

Am început cu activități în cadrul liceului, apoi am devenit voluntar în cadrul Fundației Serviciilor Sociale Bethany. Din vara anului 2020 am fost voluntar în cadrul Asociației Tineri de Succes Iași, iar în prezent fac parte din Biroul de Conducere al Asociației Studenților Bioingineri Iași, în calitate de Asistent Departament Educațional, urmând ca anul viitor să preiau funcția de coordonator al aceluiași departament.

Sunt supusă provocărilor în fiecare etapă, activitate sau campanie, dar le accept cu inima deschisă, deoarece știu că voi acumula experiență și cu această ocazie învăț în fiecare zi să mă apreciez pentru cine sunt și ceea ce pot să fac.”

– Ștefania

„N-am simțit dintotdeauna dorința de a face voluntariat. Înaintea mea au făcut voluntariat în diverse forme și cu diverse motivații bunicii, părinții și sora mea mai mică. Eu am asociat o bună vreme ideea de voluntariat cu munca forțată pe care trebuiau să o facă adulții în comunism și care în mod eronat era numită „muncă voluntară”.

După mulți ani în care am studiat mult, am muncit și mai mult, mi-am îndeplinit dorințele în ce privește cariera și nivelul de trai mi-am dat seama că toate acestea adunate nu mi-au adus mai multă fericire, nici măcar mai multă liniște. Eram destul de des nemulțumită de clasa politică, de sistemul de învățământ, de felul cum sunt tratați oamenii de autoritățile statului, de evoluția societății, de corupție, de câte și mai câte.

Așa au apărut întrebările despre sensul vieții. M-o fi trimis Creatorul pe Pământ doar ca să fac o carieră frumoasă, să citesc, să merg la filme și în vacanțe și eventual să scriu petiții furtunoase și să merg la proteste? Abia atunci am înțeles că schimbarea nu pică din cer doar pentru că o cer eu, am înțeles că petițiile și protestele își au rostul lor, dar că era necesar să și contribui activ la schimbarea așteptată.

Scriitorul Amos Oz avea un crez care mi-a plăcut mult și pe care-l ilustra cu o poveste care, pe scurt, sună cam așa: „să ne imaginăm o catastrofă, de exemplu o explozie, un incendiu. Oamenii au trei tipuri de reacții în fața unei asemenea situații: prima este să fugi cât mai departe ca să te pui pe tine la adăpost. A doua reacție este să organizezi un protest prin care să ceri ca vinovații să fie dați afară din serviciu. A treia reacție este să aduci o găleată cu apă și să o arunci peste foc, iar dacă nu ai o găleată, folosești un pahar și dacă nu ai un pahar folosești o linguriță. Dacă toți oamenii din acea zonă ar veni cu lingurițe pline cu apă atunci focul ar putea fi stins”. Amos Oz visa să întemeieze „Ordinul linguriței” din care să facă parte toți oamenii care aduc schimbarea prin gesturi mărunte, pe măsura puterilor lor.

Abia când am început să fac voluntariat, în urmă cu 6 ani, am putut să simt că viața are cu adevărat sens. Am înțeles cum contribuția mea măruntă se adună cu contribuțiile celorlalți și fac lucrurile să se miște. Uneori am văzut imediat rezultatele muncii noastre, a voluntarilor, și am simțit o bucurie din altă lume, alteori am înțeles că rezultatele se vor vedea peste ani și ani și tot a fost bine, căci așa cum spune mama: „merită să plantezi copaci chiar dacă nu ești sigur că-i vei vedea crescând și că te vei putea bucura de fructele lor”.

Au fost și momente când bucuria de a face voluntariat a anesteziat, la propriu, dureri fizice care refuzaseră să cedeze în fața medicamentelor, iar asta nu e magie, există o explicație științifică pentru acest fel de „terapie”. Făcând voluntariat am întâlnit oameni absolut fabuloși (voluntari, salariați ai ONG-urilor, beneficiari), am învățat lucruri noi, am acumulat optimism, am evoluat în multe privințe și, lucrul cel mai important, am început să înțeleg că viitorul poate fi mai bun și că lucrurile se pot schimba în bine dacă ne punem „lingurițele” la treabă.”

– Oana