current language

ro

Drumul emoțiilor în voluntariat - Un altfel de grijă pentru voluntari

2022-05-04

scris deCoaliția pentru Voluntariat

Perioada de criză sau de crize, prin care am trecut în ultima vreme a adus cu ea și costuri mai puțin vizibile - costuri emoționale. Pentru a afla puțin despre cum ne gestionăm emoțiile, am apelat la Elena Cazacu - psihoterapeut sistemic autonom. Ea ne explică mai jos ce se întâmplă de fapt la nivel emoțional și cum ne putem sprijini atât pe noi înșine cât și pe ceilalți colegi voluntari implicați.

 

Drumul emoțiilor în voluntariat - Un altfel de grijă pentru voluntari

După 2 ani de pandemie și imaginile cu persoanele refugiate din Ucraina, a ne implica în susținerea celor din jur și în comunitățile vulnerabile a devenit parte din viața multora dintre noi. Suferința celorlalți nu ne-a lăsat indiferenți și o mare parte dintre noi am redevenit sau am devenit pentru prima dată în viață voluntari, pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp. 

A fi voluntar a evoluat de la imaginea clasică a studenților care au nevoie de experiența profesională dobândită prin voluntariat către cea a unui voluntar care este angajat sau pensionar, elev sau șomer și îl trage suferința în comunitate pentru a oferi o mână de alinare. Tristețea, frica, neputința, pierderea sunt intense acum în jurul nostru și în ele intră din plin generațiile actuale de voluntari, aducând natural propriile lor emoții. 

Vulnerabilitatea și suferința ne leagă și ne conectează, ne egalează cumva și ne aduce la un sens comun: ”Pot înțelege suferința ta pentru că ea atinge suferința cuibărită în sufletul meu. Din bucățile mele de suferință pot veni către tine cu alinare și compasiune”. O parte din suferință se transformă în compasiune în emoționalul voluntarului, o parte însă rămâne acolo, în corpul lui, în psihicul lui, sub forme emoționale diferite (tristețe, panică, neputință). Ce se întâmplă oare când suferința atinsă de imaginea durerii tale e atât de mare încât o iau cu mine zilnic, în timp ce te ajut să-ți fie mai ușor? Eu, voluntarul, obosesc. Emoțiile mele devin, încet, imperceptibil, atât de pline în fundal încât a fi voluntar este o experiență mulțumitoare dar din ce în ce mai obositoare. Și la ceva timp, mă observ că nu mai am dorință să ajut. Mă retrag sau nu mai pun atât de mult suflet. Pe nesimțite s-ar putea să fiu în plin proces de oboseală a compasiunii, o formă de burn-out emoțional specific celor care oferă suport în medii vulnerabile: personal medical, asistenți sociali, psihologi, psihoterapeuți, consilieri, personal în servicii de criză, pompieri. 

Deși frecvența ridicată a burn-out-uluil în mediul profesional este dovedită consistent de studii, a fi în burn-out este încă o experiență rușinoasă, greu de prins pe radar și despre care nu povestim: ”Cum să nu fii în stare să mai funcționezi la job?”, aceasta poate fi un răspuns al celorlalți pentru experiența de burn-out. Oboseala compasiunii (Compassion Fatigue) este un proces și mai rar observat și recunoscut chiar de către cei din meseriile care sunt focalizate pe a oferi suport celorlalți. 

Oboseala compasiunii este un proces emoțional de epuizare treptată și tensiune adesea resimțite de terapeuți, consilieri și de profesioniștii/ voluntari care oferă suport. Profesioniștii povesteau rar despre această experiență dar încărcătura emoțională de lungă durată a pandemiei a făcut acest proces mult mai vizibil. Merită să îi acordăm un loc principal și în mijlocul activității voluntarilor, tocmai datorită expunerii prelungite a acestora la suferință umană colectivă.  

Un element central al acestui sindrom este scăderea abilității voluntarului de a se angaja într-o relație eficientă de ajutor (van Mol et al., 2015). Atitudinea empatică pe care o oferă voluntarii beneficiarilor poate conduce spre a se simți epuizați, indiferent de poveștile la care sunt martori și actori. (Salston și Figley, 2003). Acest proces se dezvoltă în timp – săptămâni, luni, uneori chiar ani. În timp, și în doze mici, capacitatea de a simți și de a oferi suport se erodează prin imersiunea în empatie și lipsa grijii față de sine. Dintr-un canal de conectare, empatia devine mai degrabă o poartă spre propriile emoții și încărcătura lor. 

De ce voluntarii sunt vulnerabili la a experimenta oboseala compasiunii și chiar la a renunța la activitățile de voluntariat sub povara ei? 

Rezultatele și satisfacția activității de voluntariat pot fi copleșitoare dar și rare sau ambigui. Intensitatea emoțională experimentată este mare. Voluntarii sunt la începutul activității persoane care vor să ofere ajutor (”helpers”, ”salvatori”) care pot oferi suport până la epuizare, dar sunt novici la a aplica un plan coerent de îngrijire a sinelui și pot fi mai puțin atenți la ce emoții dezgroapă experiența de voluntariat. Dincolo de proiecte, sarcini și hârtii semnate, omul cu emoțiile lui din spatele voluntarului produce schimbarea. În plus, organizațiile și coordonatorii de voluntari au training în managementul voluntarilor și al resurselor umane, dar pot fi novici în a anticipa încărcătura emoțională a voluntarului și mai ales în a-l sprijini în gestionarea ei. Legat de a fi voluntar sunt și prejudecăți sociale și culturale care minimizează câte procese emoționale sunt în spate: ”Dacă pot avea grijă de beneficiarii mei, știu să am grijă și de mine”, "Știu alte personae care fac și mai multe activități de voluntariat și muncesc mai mult decât mine, dar par să fie bine, așa că de ce să îmi fie greu mie?",  ”Am cicatrici din propriile experiențe emoționale și ele mă vor ghida să fiu de ajutor pentru că  știu cum este să fii în papucii beneficiarului”. În societatea românească deseori a fi empatic și încărcat în acest proces de compasiune și ajutor este privit ca un semn al slăbiciunii voluntarului, a lipsei unor abilități de a fi ”matur” și ”puternic”. Nu ne învață nimeni cum să trăim emoții și ce să facem cu ele. 

Oboseala compasiunii este un proces emoțional real, ascuns și invizibil, un cost al abilității voluntarului de a-i păsa de ceilalți. 

Care pot fi semnele unui început de oboseală a compasiunii? 

  • Trag de mine să-mi încep activitatea de voluntariat în majoritatea timpului.
  • Mă surprind oferind sugestii și sfaturi, în loc să creez spațiu pentru suport și prezență pentru beneficiarii cu care fac activități. 
  • Întârzii la programul de voluntariat. 
  • Observ că am momente în care ”ies” din conversație și nu mai sunt prezent. 
  • Experimentez un declin vizibil în abilitatea de a fi empatic, ca și cum parcă nu mă mai atinge durerea celor pe care îi ajut.
  • Lucrez mult și continui să mă implic, deși o voce interioară îmi spune că am programul plin (”Beneficiarul acesta chiar are nevoie de mine. Dacă nu îl ajut eu, cine îl va ajuta?”)
  • Observ că simt ușurare atunci când activitățile se anulează.
  • Deși îmi revin după o vacanță/ pauză de la voluntariat, persistă senzația de oboseală și lipsa de entuziasm. 
  • Am probleme cu somnul și cu abilitatea de concentrare (fenomen numit ”amorțeală emoțională”). 
  • Mă simt singur și izolat câteodată. 
  • Simt că nu am un scop/un sens sau entuziasmul de a continua/începe proiecte noi. 
  • Experimentez des tristețe, iritabilitate, sarcasm și momente de anxietate. 
  • Mă gândesc des la beneficiarii mei și după ce activitatea de voluntariat s-a încheiat. 
  • Am dese momente în care mă simt copleșit și am dubii că aduc valoare beneficiarilor mei. 
  • Am frecvent tulburări digestive,migrene, răceli, dureri musculare sau de spate, etc. 
  • Câteodată mi se pare că suferința din jur este atât de mare încât ce fac eu este prea puțin pentru a face o diferență. La ce folos? 

 

Pentru fiecare voluntar această experiență este diferită și are o coloratură personală, sub impactul propriilor experiențe emoționale. Studiile arată că acest proces de oboseală a compasiunii este observat după ce persoana deja îl experimentează și este greu de identificat. Erodarea emoțională este subtilă și de cele mai multe ori nevăzută. Voluntarul renunță la implicarea sa în proiecte, invocând diverse motive. Rareori el conștientizează procesul emoțional în care este actor principal. 

Dincolo de a povesti ce facem când experimentăm oboseala compasiunii, mi se pare la fel de important normalizarea ei, integrarea ei în fiecare activitate în care sunt implicați voluntari și  creionarea unor ”oaze de respiro emoțional” pentru voluntari. Aceste ”oaze de respiro” sunt momente mici de conștientizare a încărcăturii emoționale și de modelare a ei, de ”distilare” a emoțiilor din procesul de voluntariat. 

Creativitatea coordonatorilor de voluntari poate să fi de mare ajutor în construirea unor astfel de momente. Las aici câteva activități care mi-au fost dragi și de folos în momentele în care aveam rolul de a coordona voluntari profesioniști pe secții de pediatrie oncologică:  

  1. Ritual de încheiere a activității de voluntariat: ”Îmi rezerv câteva minute la finalul activități de a sta eu cu mine, de a respira adânc, pentru a lăsa tot ce am simțit aici (bucurie, tristețe, frică, neputință) azi. Pot lăsa emoțiile mele aici, ca pe niște haine dragi,  pe care le îmbrac când mă întorc. Cu fiecare ușă pe care o închid, cu fiecare pas las aici partea mea de voluntar și mă apropii de alte părți din mine”
  2. Ritual de debriefing emoțional după activități, în care fiecare voluntar are spațiul de a împărtăși despre emoții care l-au încărcat, fără a fi judecat sau a i se comenta împărtășirea: ”Azi am simțit X (numele emoției)...”
  3. Sesiuni de training privind gestionarea experiențelor emoționale. 
  4. Activități de tip team building de exprimare emoțională prin jocuri senzoriale, artă, modalități expresive. Emoțiile ies mai ușor prin exerciții care implică corpul nostru. 
  5. Scanarea corporală - o tehnică corporală care presupune a lua pauză într-un loc liniștit, pentru a te uita la corpul tău cum se simte: ”Cum se simte corpul meu? Unde simt  tensiune? Ce am nevoie pentru a-l relaxa? Cum mă afectează aceste activități? Mă simt mai stors emoțional decât de obicei? Cum mă afectează conținutul ultimei activități? Ar trebui să planific o pauză mai mare după o anumită activitate? Oare am mai multe activități cu conținut emoțional ridicat în aceeași zi? Cât mai pot prelua, fizic și emoțional?”.
  6. ”Regula celor 10 minute” - tehnica de a acorda 10 minute de tranziție (de a nu face nimic) între activități, cu respirație abdominală, pentru a delimita fizic trecerea de la o activitate la alta, de la un set de emoții, la altul. 
  7. Setarea de granițe clare, în acord cu limitele emoționale reale: „Voi verifica e-mailurile doar de două ori pe zi”
  8. ”Tribul meu” - Chiar și în echipele mici de voluntari, a contura ”un trib emoțional”(1-2 persoane) pentru fiecare voluntar, de care aparține și care îi poate oferi primul ajutor emoțional când îl frământa ceva. 
  9. ”Masca de oxigen din avion” - această metaforă este atât de des invocată în domeniile care oferă suport dar 80% din cei care sunt chiar puși experimental în poziția de a folosi masca de oxigen au tendința de a o folosi pentru o altă persoană, nu pentru ei. Metafora acesta poate fi în centrul activității de voluntariat, ca și principiu de lucru: cum pot avea grija de emoțiile mele pentru a putea avea resurse să fiu de folos celorlalți?
  10. ”Harta emoțională” - a face o hartă a experiențelor emoționale posibile din activitatea de voluntariat, a vorbi periodic despre cum arată hărțile voluntarilor în echipă. 

Toate aceste activități necesită timp, planificare și structurare de la un coordonator de voluntari. În timp devin însă ritualuri de conectare și reîncărcare emoțională care pun umărul la a crea un spațiu emoțional sigur pentru voluntari, care poate susține implicarea pe o perioadă mai lungă. 

Documentându-mă despre oboseala compasiunii și modalități de recunoaștere și gestionare, am găsit o practică interesantă în Ordinul de măicuțe, înființat de Maica Teresa, (recunoscut pentru implicarea în acțiuni de suport internațional): fiecare persoană care aderă la activitățile caritabile ale Ordinului este obligată să își acorde un an sabatic, la finalul a 5 ani de voluntariat. Erodarea emoțională este recunoscută și grija de sine este cultivată. Putem fi de real ajutor dintr-un loc al conectării și siguranței emoționale, pe care o învățăm încet, lăsând mai mult loc conștientizării propriilor noastre tipare emoționale. 

 

 

distribuie articolul

proiect derulat de:

partner logo
partner logo
partner logo
partner logo
partner logo
logo volunteering

Sursa ta de informații despre voluntariat în România.

Powered by  

logo linnify

contactează-ne

  • +40 701 234 567
  • str. Padurenilor, nr. 33
  • contact@voluntariat.ro