current language

ro

Ce este un YouthPass?

2022-02-10

scris deCoaliția pentru Voluntariat

Pe scurt, YouthPass-ul este un certificat, cu ajutorul căruia poți dovedi că ai dezvoltat o serie de competențe. În special dacă nu ai experiență profesională într-un anumit domeniu, un astfel de certificat arată că ești totuși un candidat demn de luat în seamă.

YouthPass-ul se eliberează în cadrul mai multor activități care fac parte din programul Erasmus+ sau Corpul European de Solidaritate. Dacă ai participat la vreuna dintre ele, cu siguranță ai învățat ceva, și trebuie să știe toată lumea!

Dar hai să începem cu începutul: ce sunt competențele de fapt? O competență este o combinație de cunoștințe, abilități și atitudini pe care dacă le stăpânești bine, poți fi foarte bun la ceva anume. Competența nu se referă doar la ceea ce știi ci și la modul în care pui în practică ce știi, ceea ce o face puțin mai relevantă decât o notă pe care ai primit-o la teză. 

YouthPass-ul nu-și propune să arate competențele pentru care ai deja dovezi de la școală, ci se concentrează pe 8 competențe, pe care le-a numit competențe cheie. Ele se pot dezvolta în aproape orice fel de context și sunt cele de care toți avem nevoie pentru împlinirea personală și să fim mai pregătiți pentru un loc de muncă.

Care sunt competențele?

  • Multilingvismul

Aceste competențe cuprind atât capacitatea ta de a te exprima clar și specific -  de a înțelege și exprima gânduri, emoții sau fapte, în scris sau prin viu grai - în limba maternă, limba țării gazdă, sau în lingua franca a grupului, cât și deschiderea și curiozitatea ta față de alte culturi și diversitatea lor. 

  • Competențe personale, sociale și de învățare

Aici vorbim despre capacitatea ta de a te adapta la diferite situații sociale, de a lucra cu alții, de a trece prin conflicte într-un mod constructiv. Cât ești de flexibil atunci când lucrurile nu merg chiar cum ți-ai dori? Cât de bine te descurci în situații incerte sau îți revi după câte un hop? Cât de multă grijă ai de starea ta de bine și nu în ultimul rând, cât de bine știi să înveți lucruri noi?

  • Competențe civice

Competențele de cetățenie activă evidențiază capacitatea ta de a acționa într-un mod responsabil și de a participa activ la viața civică din țara-gazdă. Pentru a acționa trebuie să cunoști și să înțelegi puțin din sistemul economic, politic, legal și social din locul în care ești.

  • Competențe antreprenoriale

Ai vreo idee pe care ai vrut mereu s-o transformi în realitate? Atunci, să știi că un astfel de proiect e pentru tine. Pentru că următoarele competențe sunt cele antreprenoriale, care includ capacitatea de inițiativă, de inovare, gândire critică și soluționarea problemelor. Ele se manifestă în colaborare și duc la planificarea de proiecte cu valoare socială, culturală sau chiar economivă.

  • Competențe de expresie culturală

Competențele de exprimare culturală sunt acele competențe care te ajută să exprimi și să înțelegi mai bine diferite noțiuni, concepte, credințe, obiceiuri, prin exprimare artistică. Pentru asta e nevoie de o bună înțelegere a contextului cultural local, european sau chiar global și abilitatea de exprimare a ideilor și emoțiilor printr-o formă de artă.

  • Compențe digitale

Competențele digitale nu puteau lipsi de pe listă, nu-i așa? Și asta pentru că sunt de-a dreptul critice în viața de zi cu zi. Intră aici capacitatea de a folosi în mod responsabil și respectuos tehnologiile care ne sunt la îndemână, abilitatea de a crea conținut digital, și cunoștințe despre concepte cum ar fi siguranța digitală sau proprietatea intelectuală. 

  • Competențe STEM (matematice, științifice, tehnologice și inginerești) 

Când vorbim de competențele STEM ne gândim la capacitatea ta de a aplica în practică cunoștințele pe care le ai în domeniile matematică, știință, tehnologie și inginerie. Se referă la capacitatea ta de a lucra cu anumite unelte sau aparate, de a folosi diferite soft-uri sau aplicatii și chiar de a-ți gestiona banii.

  • Alfabetizare (eng. literacy)

Și nu, nu ne referim la ordonarea lucrurilor în ordine alfabetică. Alfabetizarea se referă la capacitatea de a ne exprima gândurile, ideile și sentimentele în modul cel mai potrivit contextului în care ne aflăm. Știi și tu că modul în care comunici diferă de la o țară la alta, dar chiar și de la un grup la altul. Ne exprimăm într-un fel în familie, între prieteni, sau la un examen. Adaptabilitatea asta la diferite situații presupune însă să poți să înțelegi corect contextul în care ești.  Și în același timp, că poți analiza și subtextul cuvintelor efectiv vorbite sau scrise. 

***

Toate aceste competențe le vei putea descrie chiar tu la finalul proiectului și se vor regăsi  în Certificatul YouthPass, un certificat valabil la nivel european care cuprinde trei părți: 

  • prima parte cuprinde informații despre tine și confirmă participarea ta în proiect
  • cea de-a doua este o descriere personalizată a proiectului tău și a activităților la care ai participat și prezintă detalii despre organizația-gazdă  
  • iar cea de-a treia este o auto-evaluare a competențelor pe care le-ai dezvoltat în cadrul proiectului.

distribuie articolul

proiect derulat de:

partner logo
partner logo
partner logo
partner logo
partner logo
logo volunteering

Sursa ta de informații despre voluntariat în România.

Powered by  

logo linnify

contactează-ne

  • coalitia@voluntariat.ro