Am întrebat voluntarii cu care lucrăm cum a fost experiența de voluntariat pentru ei. Iată ce ne-au împărtășit Ștefania și Oana:
”Voluntariatul pentru mine este calea către dezvoltare atât profesională, cât și personală. Am făcut cunoștință cu voluntariatul în anul 2016, în primul an de liceu. Voluntariatul nu mi-a adus doar experiență pe parcus, ci și prieteni foarte buni, cu care împart aceleași principii, interese și dorințe.
Am început cu activități în cadrul liceului, apoi am devenit voluntar în cadrul Fundației Serviciilor Sociale Bethany. Din vara anului 2020 am fost voluntar în cadrul Asociației Tineri de Succes Iași, iar în prezent fac parte din Biroul de Conducere al Asociației Studenților Bioingineri Iași, în calitate de Asistent Departament Educațional, urmând ca anul viitor să preiau funcția de coordonator al aceluiași departament.
Sunt supusă provocărilor în fiecare etapă, activitate sau campanie, dar le accept cu inima deschisă, deoarece știu că voi acumula experiență și cu această ocazie învăț în fiecare zi să mă apreciez pentru cine sunt și ceea ce pot să fac.”
– Ștefania
***
”N-am simţit dintotdeaua dorinţa de a face voluntariat. Înaintea mea au făcut voluntariat în diverse forme şi cu diverse motivaţii bunicii, părinţii şi sora mea mai mică. Eu am asociat o bună vreme ideea de voluntariat cu munca forţată pe care trebuiau să o facă adulţii în comunism şi care in mod eronat era numită "muncă voluntară".
După mulţi ani în care am studiat mult, am muncit şi mai mult, mi-am îndeplinit dorinţele în ce priveşte cariera şi nivelul de trai mi-am dat seama că toate acestea adunate nu mi-au adus mai multă fericire, nici măcar mai multă linişte. Eram destul de des nemulţumită de clasa politică, de sistemul de învaţământ, de felul cum sunt trataţi oamenii de autorităţile statului, de evoluţia societatii, de corupţie, de câte si mai câte.
Aşa au apărut întrebările despre sensul vieţii. M-o fi trimis Creatorul pe Pământ doar ca să fac o carieră frumoasă, să citesc, să merg la filme si în vacanţe şi eventual să scriu petiţii furtunoase şi să merg la proteste? Abia atunci am înţeles că schimbarea nu pică din cer doar pentru că o cer eu, am înteles că petiţiile şi protestele îşi au rostul lor, dar că era necesar să şi contribui activ la schimbarea aşteptată.
Scriitorul Amos Oz avea un crez care mi-a plăcut mult şi pe care-l ilustra cu o poveste care, pe scurt, sună cam aşa: "să ne imaginăm o catastrofă, de exemplu o explozie, un incendiu. Oamenii au trei tipuri de reacţii în faţa unei asemenea situaţii: prima este să fugi cât mai departe că să te pui pe tine la adăpost. A doua reacţie este să organizezi un protest prin care să ceri ca vinovații să fie daţi afară din serviciu. A treia reacţie este să aduci o galeată cu apă si să o arunci peste foc, iar dacă nu ai o galeată, foloseşti un pahar şi dacă nu ai un pahar foloseşti o linguriţă. Dacă toţi oamenii din acea zonă ar veni cu linguriţe pline cu apă atunci focul ar putea fi stins". Amos Oz visa să întemeieze "Ordinul linguriţei" din care să facă parte toţi oamenii care aduc schimbarea prin gesturi mărunte, pe măsura puterilor lor.
Abia când am început să fac voluntariat, în urmă cu 6 ani, am putut să simt că viaţa are cu adevărat sens. Am înţeles cum contribuţia mea măruntă se adună cu contribuţiile celorlalţi şi fac lucrurile să se mişte. Uneori am văzut imediat rezultatele muncii noastre, a voluntarilor, şi am simţit o bucurie din altă lume, alteori am înţeles că rezultatele se vor vedea peste ani şi ani şi tot a fost bine, căci aşa cum spune mama: "merită să plantezi copaci chiar dacă nu esti sigur că-i vei vedea crescând şi că te vei putea bucura de fructele lor".
Au fost şi momente când bucuria de a face voluntariat a anesteziat, la propriu, dureri fizice care refuzaseră să cedeze în faţa medicamentelor, iar asta nu e magie, există o explicaţie stiinţifică pentru acest fel de “terapie”. Făcând voluntariat am întâlnit oameni absolut fabuloşi (voluntari, salariaţi ai ONG-urilor, beneficiari), am învăţat lucruri noi, am acumulat optimism, am evoluat în multe privinţe şi, lucrul cel mai important, am început să inţeleg că viitorul poate fi mai bun şi că lucrurile se pot schimba în bine dacă ne punem “linguriţele” la treabă”. - Oana
