Despre Anul European al Voluntariatului 2011
Ce inseamna Anul European al Voluntariatului?
Obiectivele AEV2011
Istoricul declararii AEV2011
Ce inseamna Anul European al Voluntariatului?
Anul 2011 a fost declarat Anul European al Activitatilor de Voluntariat care Promoveaza Cetatenia Activa prin Decizia Consiliului Uniunii Europene Nr. 15658/09 din 24 noiembrie 2009 privind Anul european al activitatilor de voluntariat care promoveaza cetatenia activa; 2011, pe scurt Anul European al Voluntariatului 2011 (AEV 2011).
AEV2011 se va derula sub sloganul:
Ofera-te voluntar! Schimba ceva!
Principalele argumente care au stat la baza acestei decizii bazate pe documente si politici europene existente pot fi sumarizate astfel:
- Incurajarea cetateniei active constituie un element cheie pentru consolidarea coeziunii si pentru dezvoltarea democraţiei;
- Voluntariatul reprezintă una dintre componentele esenţiale ale cetăţeniei active şi democraţiei, care concretizează valori europene precum solidaritatea şi nediscriminarea şi care contribuie prin aceasta la dezvoltarea armonioasă a societăţilor europene;
- Activităţile de voluntariat constituie o experienţă bogată de învăţare, facilitează dezvoltarea de capacităţi şi competenţe sociale şi contribuie la solidaritate;
- Activităţile de voluntariat sunt benefice pentru voluntar ca individ, pentru comunităţi şi societate în întregul ei şi reprezintă un mod de a aborda nevoile şi provocările umane, sociale, intergeneraţionale şi de mediu.
Scopul general al anului european este acela de a încuraja şi sprijini - îndeosebi prin schimburile de experienţă si de bune practici - eforturile depuse de Comunitate, de statele membre, de autorităţile locale şi regionale pentru a crea la nivelul societăţii civile condiţii favorabile voluntariatului în Uniunea Europeană (UE) si pentru a spori vizibilitatea activităţilor de voluntariat în UE.
Obiectivele AEV2011
1. Depunerea de eforturi in favoarea crearii unui mediu propice voluntariatului in UE – pentru a instaura voluntariatul ca parte din promovarea participarii civice si a activitatilor interpersonale intr-un context comunitar si pentru a inlatura obstacolele administrative si juridice existente din calea activitatilor de voluntariat, dupa caz si acolo unde este necesar;
2. Abilitarea organizatorilor de activitati de voluntariat sa amelioreze calitatea activitatilor de voluntariat – pentru a facilita activitatile de voluntariat si a ii ajuta pe organizatori sa puna in aplicare noi tipuri de activitati de voluntariat si pentru a incuraja activitatea in retea, mobilitatea, cooperarea si sinergiile din cadrul societatii civile si intre aceasta si alte sectoare intr-un context comunitar;
3. Recunoasterea activitatilor de voluntariat – pentru a incuraja stimularea adecvata a cetatenilor, a societatilor si a organizatiilor de promovare a voluntariatului si a dobandi recunoasterea voluntariatului la nivelul UE si in statele membre de catre responsabilii politici, organizatiile societatii civile, institutiile publice, sectorul educatiei formale si nonformale si de catre angajatori pentru aptitudinile si competentele dobandite prin intermediul voluntariatului;
4. Cresterea gradului de sensibilizare cu privire la valoarea si importanta voluntariatului – pentru a spori gradul general de sensibilizare cu privire la importanta voluntariatului ca o expresie a participarii civice care contribuie la preocuparile comune ale tuturor statelor membre, precum dezvoltarea armonioasa a societatii si coeziunea sociala.
Anul European al Voluntariatului 2011 se va ghida dupa urmatorul principiu director: adeziunea, mobilizarea la scara larga si participarea activa a societatii civile si a altor parti interesate. Se va urmari corelarea actiunilor dedicate AEV 2011 cu alte evenimente marcate pe parcursul anului 2011 cum sunt Anul International al Tineretului si aniversarea a 10 ani de la Anul International al Voluntariatului marcat in 2001.
Anul European al Voluntariatului 2011 va avea trei niveluri de actiune:
- Nivelul european - care cuprinde actiune de amploare la scara europeana organizate de institutiile europene abilitate si de Alianta organizatiilor societatii civile;
- Nivelul national - care cuprinde actiuni gestionate de organismele nationale de coordonare desemnate de fiecare stat membru;
- Nivelul local - care cuprinde actiuni initiate de organizatii neguvernamentale, institutii publice, institutii de invatamant, grupuri informale, companii si alti actori inbretesati sa deruleze actiuni sub egida AEV 2011
Istoricul AEV
Etapa 1: decembrie 2006 – ianuarie 2009
- ideea unui an european al voluntariatului este prima data mentionata in cadrul targului de organizatii europene Eurofestation 2004;
- ideea este reluata de catre Centrul European de Voluntariat (CEV) in cadrul publicatiei „Manifest pentru voluntariat in Europa” lansata in decembrie 2006;
- Centrul European de Voluntariat (CEV) pune bazele Aliantei AEV 2011 (EYV 2011 Alliance) – o retea informala de organizatii active la nivel european in domenii in care se implica voluntari;
- Alianta se extinde pe durata anului 2008 si in ianuarie 2009 reuneste peste 33 de retele europene active: CEV - European Volunteer Centre, AEGEE – European Students’ Forum, AGE Platform Europe, ALDA - The Association of Local Democracy Agencies, AVSO - The Association of Voluntary Service Organisations, Caritas Europe, CEDAG - The European Council of Associations of General Interest, CESES - The Confederation of European Senior Expert Services, CSR Europe - European business network for corporate social responsibility, CVA - Conservation Volunteers Alliance, EAPN - European Anti Poverty Network, EFIL - European Federation for Intercultural Learning, ENGAGE business network, ENGSO - The European Non-Governmental Sports Organisation, ENGSO Youth - The European Non-Governmental Sports Organisation-Youth, ESAN – European Social Action Network, ESN - Erasmus Student Network, EUCLID - The Euclid Network of Third Sector Leaders, EURAG - The European Federation of Older People, Eurodiaconia, IPPF EN- International Planned Parenthood Federation European Network, ISCA - International Sport and Culture Association, ISGF – International Scout and Guide Fellowship, Johanniter International, MHE - Mental Health Europe, Solidar, The Alliance of European Voluntary Service Organisations, The Red Cross/European Union Office, The Social Platform, Volonteurope, WAGGGS - The Europe Region - World Association of Girl Guides and Girl Scouts, WOSM - The World Organisation of the Scout Movement, YFJ - The European Youth Forum.
Principalele rezultate ale actiunilor lor de lobby si advocacy in perioada citata includ:
- Rezolutia Consiliului de Ministri (noiembrie 2007);
- Rezolutia Parlamentului European cu privire la rolul voluntariatului in asigurarea coeziunii economice si sociale (aprilie 2008);
- Declaratia Scrisa a Parlamentului European pentru sustinerea propunerii Anului European al Voluntariatului 2011 (iulie 2008);
- declaratiile de sustinere ale Comitetului Economic si Social si Comitetului Regiunilor.
Etapa a 2-a: februarie 2009 – iunie 2009
- 4 februarie: Anuntul Comisiei Europene de incepere a pregatirilor pentru declararea anului 2011 Anul European al Voluntariatului alocat Directoratului Educatie si Cultura, unitatea Politici cetatenesti;
- 16 aprilie: Seminarul Parlamentului European cu tema „Parcursul catre Anul European al Voluntariatului 2011” – discuta propunerile Comisiei Europene cu privire la AEV 2011 si reactiile primite din partea Aliantei AEV 2011 si a altor factori interesati;
- 3 iunie: anuntul oficial al Comisiei Europene cu privire la propunerea ca anul 2011 sa fie Anul European al Voluntariatului si trimiterea propunerii catre Consiliul de Ministri si Parlamentul European (COM(2009)254 final);
Etapa a 3-a: iunie – noiembrie 2009
- Consiliul de Ministri adopta propunerea cu privire la Anul European al Voluntariatului 2011 in sedinta din 23 noiembrie 2009;
- Parlamentul European adopta decizia cu privire la Anul European al Voluntariatului 2011 cu o majoritate de 551 de voturi in sesiunea plenara din 26 noiembrie 2009 reunita la Strasbourg.