Având în vedere cât timp din viața noastră petrecem (sau urmează să petrecem) la job, nu e de mirare faptul că alegerea jobului potrivit, dar și pregătirea pentru el, ajunge să ne preocupe destul de devreme. Lumea ne întreabă de mici ce vrem să fim când vom fi mari. Apoi, descoperim chiar noi unele lucruri care ne stârnesc curiozitatea și pasiunea. Apoi, ne trezim că trebuie să ne hotărâm ce studii să urmăm.
Dacă pentru unii tot acest proces e simplu și direct, trebuie să știi că există mulți alți oameni care nu știu încă de mici exact poziția de pe care vor ieși la pensie. Și mai există încă o categorie care-și mai schimbă părerea pe parcurs. Și nu e nimic greșit sau îngrijorator la mijloc.
Dacă te numeri printre cei care încă nu și-au stabilit mărețul parcurs profesional în mici detalii, nu e motiv de panică. Sunt multe opțiuni care te pot ajuta să ieși din desiș și să-ți găsești drumul potrivit. Până la urmă, poate jobul tău nici nu s-a inventat încă.
În situații de genul ăsta, voluntariatul poate apărea ca o „armă secretă”. O divulgăm acum, dar numai pentru tine :D.
Când participi la activități de voluntariat, te poți întâlni cu tot felul de activități pe care poate nu le-ai mai făcut înainte, sau pe care tu le făceai în alt fel. Așa poti învăța o mulțime de abilități și îți poți dezvolta foarte multe competențe pe care le-ai putea folosi în viitor. Câteva exemple ar putea fi: vorbitul în public, lucrul în echipă, negocierea, coordonarea unei echipe sau a unui proiect - care sunt necesare în aproape orice loc de muncă. Dar ai putea învăța și cum să planifici și să organizezi un festival sau un eveniment sportiv, să creezi o campanie de comunicare, să plantezi o grădină comunitară sau să lucrezi cu copiii. Acestea sunt doar câteva exemple, din nenumăratele tipuri de activități de voluntariat care există. Încercându-le, ai ocazia să vezi direct ce te atrage mai mult și să-ți dai seama ce e mai potrivit pentru tine.
De regulă, activitățile de voluntariat sunt ghidate de profesioniști de la care poți învăța într-un mod mai practic și aplicat ceea ce poate știi deja în teorie. Practica e întotdeauna mai spumoasă și detaliile concrete chiar fac diferența. Cu ajutorul lor, poți testa diferite activități, având pe tot parcursul un sprijin la care să apelezi în caz ca ai o întrebare sau te îndoiești de vreo decizie.
Tot cei alături de care te implici - din organizație, dintre beneficiari, alți voluntari sau parteneri ai organizației cu care intri în contact - pot deveni de la un moment dat persoane care ți-ar putea scrie o recomandare când aplici pentru un job care-ti place. O recomandare poate cântări mai mult pentru angajator atunci când trebuie să aleagă între doi aplicanți pe același post.
Organizația în care faci voluntariat se poate transforma chiar ea în angajatorul tău. Cunoscându-te direct și văzând implicarea din diferite activități, la momentul oportun, organizația îți poate face o propunere de angajare. Dacă te interesează domeniul, e bine să știi că asta este o practică în foarte multe organizații.
Să nu mai lungim vorba, s-a dovedit prin nenumărate studii că voluntariatul poate avea beneficii imense asupra dezvoltării tale personale și profesionale. În plus, chiar legea (voluntariatului) spune că experiența de voluntariat poate fi recunoscută ca experiență profesională dacă este realizată în domeniul studiilor, ceea ce reprezintă un avantaj mare în momentul în care aplici la primul tău job.