current language

ro

Care-i treaba cu învățarea nonformală?

2022-02-10

scris deCoaliția pentru Voluntariat

Indiferent cât de mult ți-a plăcut să înveți la școală, cercetătorii - și nu doar britanici - discută deja de jumătate de secol, despre faptul că învățăm, practic.. toată viața. Și dacă vrem, și dacă nu. Oricând și oriunde.

Tot ei au stabilit că învățarea are loc în trei contexte diferite: formale, nonformale și informale.  

Ca să navighezi ușor între ele, uite care sunt asemănările și diferențele:

  • învățarea formală - se întâmplă la școală, colegiu, sau universitate, cu alte cuvinte, într-un mediu formal, de cele mai multe ori instituționalizat. Conținutul e predefinit și în cea mai mare măsură, obligatoriu și are o serie de obiective clare de învățare. Timpul în care parcurgi un anumit subiect este și el stabilit de instituție. Evaluarea se face pe bază de teste sau examene, pe care le iei sau le pici. 
  • învățarea nonformală -  se întâmplă în cadrul unor experiențe de învățare planificate, cum ar fi cursuri, tabere, schimburi de tineri, dar în afara sistemului clasic de învățământ. Conținutul învățării este și el stabilit și cu obiective clare de învățare, însă participarea la aceste experiențe este complet la alegerea ta. De cele mai multe ori, tu ești cel care evaluează cât ai învățat în acest tip de experiențe.
  • învățarea informală - se întâmplă.. oricând și oriunde, și dacă vrem și dacă nu. Fiecare experiență din viața noastră ne poate ajuta să tragem niște concluzii utile pentru viitor și să ne dezvoltăm noi abilități, cunoștințe și atitudini. Ceea ce învățăm, conținutul nu este structurat sau planificat de nimeni. Fie că vorbim de o călătorie, vizionarea unui film  o ieșire cu prietenii, suntem într-un continuu ”risc” de a învăța ceva nou.

 

Pentru că despre învățarea formală știi destul de multe, hai să-ți spunem câte ceva despre celelalte două!

Invățarea nonformală este bazată pe câteva principii de bază:

  • Tu alegi dacă să participi sau nu. Facilitatorul, sau cel care conduce activitatea de învățare, gândește tot procesul astfel încât să-și motiveze participanții. Rolul său e să te motiveze să ieși puțin din zona ta de confort, dar numai atât cât să te dezvolți. Depinde doar de tine dacă intri în joc.
  • Participanții sunt activi. Odată ce te-ai hotărât, vei fi încurajat să-ți spui părerea, să ridici întrebări, să-i susții si pe ceilalți în tot procesul. Uneori, facilitatorul te implică încă de la momentul în care planifică activitatea de învățare, pentru că până la urmă, ea trebuie să fie relevantă pentru tine.
  • Grupul și contextul sunt surse de învățare. Aici nu ne mai bazăm doar pe ce știe profu’ sau ce scrie în manual. Folosim tot ce avem la îndemână! De la spațiul în care are loc activitatea, până la persoanele care participă. De asta, facilitatorul se va asigura că stimulează colaborarea, dialogul și relațiile de susținere în grup.
  • Focus pe participanți. Respectiv pe tine. Nevoile tale de învățare și motivația ta trebuie să fie în centrul activității. Facilitatorul este flexibil și gata să adapteze conținutul și metodele la grup. 
  • Învățare experiențială. Spuneam mai sus că nu ne mai bazăm așa de mult pe cărți. În schimb, în învățarea non-formală, ne bazăm pe propriile experiențe. Facilitatorul pregătește diferite jocuri și activități pentru întregul grup, iar apoi ghidează o mică discuție, prin care grupul ajunge la concluzii. În felul acesta, ajungi să îți dezvolți noi cunoștințe, atitudini și abilități.
  • Abordare holistică. Cu alte cuvinte, activitățile nu vor fi gândite doar pentru creier și memorie. Participând, vei întâlni metode care vor apela și la  dimensiunea fizică și cea emoțională. Pentru că un om nu este doar ce are în minte.
  • Valori democratice și drepturile omului. Cam asta vei găsi la baza întregului proces. Ele ghidează facilitatorul și se vor regăsi în dinamica de grup. 

 

Dacă sună bine, trebuie să știi că sunt o mulțime de ONG-uri care organizează astfel de cursuri sau activități, în țară, dar și în străinătate. Pe de altă parte, oportunități de acest fel sunt deseori promovate chiar prin școli sau universități.

 

Învățarea informală. Chiar dacă spuneam mai sus că ea are loc și dacă o plănuiești și dacă nu, asta nu înseamnă că nu ai chiar niciun control asupra lucrurilor pe care le înveți informal. Poți foarte ușor să alegi contextele care să-ți ofere exact de ce ai nevoie, pentru că lucrurile pe care le înveți, depind în mod direct de ce tip de experiențe încerci!  Prin voluntariat, de exemplu, poți învăța o mulțime de lucruri, care te pot ajuta inclusiv în viața profesională. Vezi aici despre ce vorbim.

distribuie articolul

proiect derulat de:

partner logo
partner logo
partner logo
partner logo
partner logo
logo volunteering

Sursa ta de informații despre voluntariat în România.

Powered by  

logo linnify

contactează-ne

  • coalitia@voluntariat.ro